Dispozitive optice de stocare
Dispozitive optice de stocare
Un dispozitiv optic de stocare a datelor, numit și disc optic,
este un dispozitiv care stochează informația pe suprafața unui disc și
citește această informație prin iluminarea suprafeței cu un laser
și observarea reflexiei. Tot „disc optic” este numit și discul
propriu-zis purtător de date. Clasificarea discurilor optice după
caracteristicile înregistrărilor:
- Discuri cu informații permanente, produse în fabrică (read only media, ROM),
- Discuri ce pot fi înregistrate la utilizator doar o singură dată (write once media, writeable),
- Discuri ce pot fi înregistrate de mai multe ori (re-write media, re-writeable).
În prezent sunt folosite următoarele tipuri de discuri optice:
- CD, CD-ROM, DVD, BD-ROM – de tipul read only, folosite pentru
distribuția în masă a informației digitale (muzică, filme, programe
pentru PC);
- CD-R, DVD-R, DVD+R, BD-R – de tipul write once, folosite pentru stocarea informației;
- CD-RW, DVD-RW, DVD+RW, DVD-RAM, BD-RE – dispozitive de stocare ce se
scriu foarte încet, dar se citesc foarte repede, folosite pentru
stocarea informației;
- Ultra Density Optical sau UDO are o capacitate de stocare similară
cu BD-R sau BD-RE și este un dispozitiv ce se scrie încet, se citește
repede și este folosit pentru stocarea informației.
CD – Compact Disc
Un Compact Disc este un disc optic folosit pentru stocarea
informației digitale. Inițial a fost creat pentru stocarea datelor în
format audio, însă mai tarziu a permis și păstrarea altor tipuri de
date.
CD-urile standard au un diametru de 120 mm si pot stoca până la 80 de
minute de date în format audio necomprimate (700 MB de date). Mini
CD-ul are diametre variabile, între 60 mm si 80 mm și poate stoca pînă
la 24 de minute de date în format audio.
CD-ROM – Compact Disc-Read Only Memory
Este un Compact Disc ce conține informație care poate fi accesată, dar
nu și scrisă, de către un calculator. Sunt folosite în special pentru
distribuția de software incluzând jocuri și aplicații multimedia, dar
pot stoca orice tip de date (până la limita de capacitate a discului).
Unele CD-uri conțin atât date pentru calculator cât și audio ce pot fi
redate de către un CD player.
CD-R-Compact Disc-Recordable si CD-RW-Compact Disc-ReWritable
CD-R si CD-RW sunt variații ale CD-ului. CD-R este de tipul Write Once
Read Many, deși nu este obligatoriu ca întregul disc să fie scris într-o
singură sesiune. CD-RW este un Compact Disc ce poate fi rescris de până
la 1000 de ori. Ambele tipuri sunt disponibile cu capacități de 80 de
minute de audio sau 703 MB.
În cazul CD-R, discul de policarbonat conține un șanț în formă de
spirală, numit “pregroove”(deoarece este creat înainte ca informația să
fie scrisă pe disc), pentru a ghida raza laserului în timpul scrierii și
citirii informației.
Un CD-R nescris nu este gol. Șanțul preegrove are un zigzag ce ajută
laserul cu care se scrie să rămână pe aceeași direcție și să scrie
informația pe disc la o rată constantă.
Discurile CD-RW trebuiesc șterse înainte de refolosire. Se pot folosi
metode diferite de ștergere, printre care ștergerea completă a
suprafeței întregi a discului sau ștergerea rapidă în care doar zonele
de meta-data sunt șterse. Ștergerea rapidă este de obicei suficientă
pentru permiterea rescrierii discului.
DVD – Digital Video Disc sau Digital Versatile Disc
Scopurile principale ale unui DVD sunt de stocare fișiere video si date.
DVD-urile au aceleași dimensiuni ca și compact discurile, dar sunt
capabile să stocheze aproape de 7 ori mai multă informație. DVD-urile sunt folosite de către distribuitorii de filme pentru a
înlocui casetele VHS ca mijloc de distribuție către consumatori. Acestea
au fost alese pentru abilitatea lor de a reproduce imaginile în mișcare
și sunetul, pentru durabilitate superioară și pentru interactivitate.
DVD-urile folosesc un laser emis de către o diodă cu o lungime de undă
de 650 nm, care în comparație cu cea folosită la CD de 760 nm, permite
gravarea unor gropi mai mici pe suprafața discului, permițând DVD-urilor
să aibă o capacitate de stocare mai mare. Înregistrarea pe două
straturi permite DVD-R si DVD+R să stocheze o cantitate considerabilă de
date – pana 8,54 GB per disc, comparat cu 4,7 GB pentru discurile cu un
singur strat.
DVD-RAM – DVD-Random Access Memory
Tehnologia DVD-RAM oferă o excelentă integritate a datelor, memorare a
datelor și protecție împotriva deteriorării prin anumite mecanisme și
proprietăți. Astfel DVD-RAM este văzut ca fiind mai bun decât alte
tehnologii DVD pentru stocarea datelor, în special pentru back-up sau
arhivare.
BD – Blu-ray Disc
A fost proiectat pentru a înlocui formatul DVD. Are aceeași formă și
mărime ca un CD și un DVD, cu 25 GB pe strat și două straturi (în total
50 GB).
Numele de Blu-ray Disc se referă la culoarea albastră a laserului
folosit pentru citirea datelor de pe disc, ceea ce permite o capacitate
de stocare de 6 ori mai mare în comparație cu un DVD.
În timp ce un DVD folosește un laser roșu cu lungime de undă de 650
nm, BD folosește un laser albastru de lungime de undă de 405 nm.
Lungimea de undă mai mică permite stocarea de până la 5 ori mai multe
date pe fiecare strat decât un DVD. Deoarece într-un BD stratul de date
este mai apropiat de suprafața discului decât la un DVD standard, acesta
a fost inițial mai vulnerabil la zgârieturi. Astfel au fost introduse
învelișuri antistatice și rezistente la zgârieturi pe suprafața de pe
care se citesc datele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu